• Prima   -  Resurse media   -  Comunicate  -  Masă rotundă pentru reprezentanții Centrelor de Contact cu Clienții

    Masă rotundă pentru reprezentanții Centrelor de Contact cu Clienții

         
     21.06.2017     

    Institutul de Standardizare din Moldova (ISM) a organizat, la data de 21 iunie curent, evenimentul Serviciile de call-centres în conformitate cu standardele europene, la care au participat reprezentanți ai băncilor, companiilor aeriene, furnizorilor de internet, telefonie mobilă, autorităților publice și centrelor de analiză și investigații sociologice din Republica Moldova.

    Scopul mesei rotunde a fost de a iniția și consolida dialogul cu reprezentanții companiilor specializate în serviciile de call-centres, precum și de a încuraja aplicarea standardelor europene în activitatea acestora întru sporirea calității deservirii și gradului de satisfacție a clientului.

    Participanții au avut ocazia de a afla despre bunele practici din domeniul serviciilor de call-centres din țările europene,  aspecte privind activitatea de standardizare la nivel național, precum și  bunele practici orientate către clienți, proiectate pentru a îndeplini așteptările acestora, în special, cunoștințe și aptitudini tehnice pentru agenți, instruirea agenților și stabilirea indicatorilor de performanță în conformitate cu standardul SM SR EN 15838:2016 Centre de contact pentru clienţi. Cerinţe pentru furnizarea serviciului.

    Evenimentul s-a finalizat cu o vizită în Fondul Național de Standarde al ISM, unde participanții au consultat standardul SM SR EN 15838:2016 în vederea achiziționării acestuia și a aplicării în cadrul companiilor.