• Prima   -  Resurse media   -  Comunicate  -  Sănătate și securitate ocupaţională. Trecerea la ISO 45001

    Sănătate și securitate ocupaţională. Trecerea la ISO 45001

         
     27.07.2017     

    Institutul de Standardizare din Moldova (ISM), în colaborare cu organismul de certificare TUV Austria România, a organizat, în cadrul proiectului Academia Standardizării, la data de 26 iulie curent, un seminar informativ cu tematica OHSAS 18001 - Sănătate și securitate ocupaţională. Trecerea la ISO 45001, la care au participat aproximativ 60 de reprezentanți ai instituțiilor medicale, de învățământ, autorităților de reglementare, întreprinderilor, precum și ai organismelor de certificare, inspecție și control.

    În cadrul seminarului au fost prezentate cerinţele noului standard internaţional ISO 45001 Sistem de management al sănătăţii şi securităţii ocupaţionale. Cerințe, de către lectorul Marin Oarna, care deţine funcţia de auditor-şef în cadrul TUV Austria România. 

    Standardul internațional ISO 45001 poate fi implementat de orice organizație, indiferent de mărimea, domeniul de activitate sau cultura organizațională a acesteia, pentru a reduce riscurile la locul de muncă, contribuind, astfel, la sporirea siguranței angajaților și la crearea unor condiții de muncă mai bune. ISO 45001 poate fi integrat cu standardele de management ISO 9001, ISO 14001.