• Prima   -  Resurse media   -  Comunicate  -  Oamenii – cea mai valoroasă resursă a mediului de afaceri

    Oamenii – cea mai valoroasă resursă a mediului de afaceri

         
     26.03.2019    163 Accesări    

    Mediul de muncă concentrat în jurul relației între angajator, angajat și client este un fenomen tot mai puțin prezent în zilele noastre. Schimbările tehnologice au modificat metodele tradiționale de evaluare a activității organizaționale, iar odată cu apariția noului standard ISO 27501:2019, managerii pot opta pentru soluții mai durabile în avantajul afacerii pe care o gestionează.

    Problema principală în mediul actual de afaceri se referă nu doar la responsabilitatea socială corporativă, ci și la abordarea centrată pe om și identificarea instrumentelor potrivite pentru a asigura eficiența organizațiilor de orice dimensiune și în orice condiții de activitate.

    ISO 27501:2019 Organizația centrată pe oameni. Ghid pentru manageri ajută organizațiile să aibă un impact considerabil atât asupra clienților, cât și asupra altor părți interesate, precum: angajații, familiile acestora și întreaga comunitate.

    Standardul este aplicabil organizațiilor mici, mari și mijlocii, precum și celor din sectorul public sau privat. Acesta descrie responsabilitățile managerilor, care variază de la strategia organizațională la elaborarea procedurilor și a proceselor ce permit focusarea pe cea mai valoroasă resursă a organizației – oamenii. 

    Sursa: https://www.iso.org/news/ref2376.html.