print
Eveniment dedicat standardizării în domeniul IT
28.09.2018 1008 Accesări  

În data de 27 septembrie curent, Institutul de Standardizare din Moldova a organizat un eveniment cu genericul ,,Rolul serviciilor IT în creșterea economică”.

Evenimentul a întrunit 18 participanți din mediul de afaceri și cel academic. Experții și specialiștii în domeniul standardizării și al tehnologiilor informaționale au adus la cunoștință participanților importanța standardizării în domeniul IT și rolul standardelor în asigurarea schimbului de date. Totodată, partea practică a trainingului a fost abordată prin prisma experienței și a realizărilor primului parc virtual din țară: „Moldova IT Park”. De asemenea, un subiect important a vizat activitatea comitetelor tehnice naționale în domeniul IT și beneficiile participării la lucrările comitetelor tehnice de standardizare.

Evenimentul s-a finalizat cu o sesiune de întrebări-răspunsuri, asigurând un dialog constructiv între speakeri și participanți.

Copyright © 2019 Institutul de Standardizare din Moldova