Institutul de Standardizare din Moldova (ISM), în temeiul prevederilor regulilor de standardizare RS 8:2022 „Reguli de constituire și funcționare a comitetelor tehnice naționale”, inițiază crearea unui comitet tehnic în domeniul managementul mediului.

Comitetul tehnic își va desfășura activitatea în conformitate cu regulile de standardizare națională și va avea ca obiectiv al activității examinarea proiectelor standardelor europene și internaționale în domeniul mediului, abordarea eficientă a problemelor de mediu, facilitând schimbul de informații și bune practici prin intermediul standardelor între actorii din diferite sectoare. Acest lucru va contribui la protejarea mediului înconjurător și la promovarea unei dezvoltări durabile.

Menționăm, că participarea la lucrările comitetelor tehnice de standardizare oferă posibilitatea de a influența elaborarea unui document, conform căruia ulterior întreprinderea își va desfășura activitatea. Mai mult, prin participarea la activitățile CT, agenții economici au acces din timp la toate informațiile actuale cu activitatea de standardizare națională, la cerințele și specificațiile care urmează a fi aplicate prin standarde. Aceste informații ajută la stabilirea priorităților în vederea adaptării proceselor la o piață europeană mult mai dinamică.

Astfel, ISM invită toate părțile interesate să examineze propunerea de a participa la lucrările comitetului tehnic propus spre creare. Persoana, care urmează a fi propusă trebuie să dețină experiență de activitate în domeniul acoperit de comitetul tehnic, să poată examina un proiect de standard, inclusiv în limba engleză și eventual să înainteze obiecții sau propuneri de îmbunătățire.

Participarea în activitatea comitetului tehnic nu implică achitarea a careva plăți de către membri.

În acest context, comunicăm că perioada anchetei publice începe de la data de 05.07.2024 până la data de 05.08.2024, rugăm să examinați propunerea de participare și în cazul acceptului să delegați o persoană care va reprezenta întreprinderea sau organizația dvs.

Adresările pot fi înaintate Institutului de Standardizare din Moldova, mun. Chişinău, str. E. Coca, 28, tel. 022 905 324, e-mail: ism.galina.danu@gmail.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published.