În temeiul regulilor de standardizare RS 1:2017 „Elaborarea standardelor moldovenești”, se anunță revizuirea standardului SM 329 „Oțel sudabil cu profil periodic spiralat pentru beton armat. Condiții tehnice” de către comitetul tehnic de standardizare CT 51 ,,Materiale și articole de construcție”.
Standardul stabilește condițiile pe care trebuie să le îndeplinească oțelul periodic spiralat, deformat la rece, caracterizat printr-un conținut redus de metal, menținând rezistența construcției din beton armat.
Standardul nu se aplică la oțelurile nesudabile, la oțeluri acoperite cu zinc și la oțelurile acoperite cu rășini epoxidice
Standardul nu definește clase tehnice. Clasele tehnice trebuie definite în conformitate cu acest document prin specificarea valorilor pentru Re, Agt, Rm/Re, Re, act/Re, nom (dacă este cazul), rezistența la oboseală (dacă se solicită), aptitudinea la îndoire, aptitudinea la sudare, aderența, rezistența îmbinărilor sudate sau mecanice şi toleranțele la dimensiuni.
În cazul în care anumite părți interesate doresc să contribuie la elaborarea proiectului, acestea pot solicita aderarea la comitetul tehnic de standardizare CT 51 ,,Materiale și articole de construcție”.
Cererile de aderare pot fi remise în adresa Institutului de Standardizare din Moldova, mun. Chişinău, str. E. Coca, 28, tel. 022 905 323, e-mail: ct51.secretariat@standard.md, indicând datele de contact ale reprezentantului.