În lupta împotriva răspândirii COVID-19, Comitetul European de Standardizare (CEN), la solicitarea Comisiei Europene, a elaborat un acord de lucru (CWA) cu privire la măștile de protecție personală, care este disponibil pentru descărcare  temporară în mod gratuit.

CWA este un document elaborat în cadrul unui Workshop CEN și CENELEC .

Motivul pentru care Comisia Europeană a identificat necesitatea de armonizare a  legislației privind nivelul de siguranță pentru fabricarea echipamentelor în domeniul medical este necesitatea de a reglementa producerea măștilor de protecție personală care nu este cuprinsă în Regulamentul UE privind echipamentele individuale de protecție și nici în reglementările privind dispozitivele medicale.

CEN a răspuns rapid solicitării și a elaborat acest acord sub conducerea organismului francez de standardizare (AFNOR). Acordul a fost publicat în data de 17 iunie curent și este rezultatul unui efort colectiv al grupului de lucru care a elaborat în termen scurt un document comun CWA și disponibil părților interesate în mod gratuit.

Noul acord, CWA 17553:2020 — Măști de protecție personală. Ghid pentru cerințe minime, metode de testare și utilizare pune la dispoziție cerințele minime pentru proiectarea, producerea și evaluarea performanțelor măștilor pentru protecție personală destinate publicului larg, de unică folosință sau reutilizabile.

Acordul este disponibil în mod gratuit și poate fi descărcat accesând linkul.

Documentul urmează a fi adoptat la nivel național.

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован.