Recent s-au împlinit 10 ani de la publicarea standardului internațional privind responsabilitatea socială.

Elaborarea standardului ISO 26000:2010 Linii directoare privind responsabilitatea socială a fost un proiect de standardizare care a pus accent pe un domeniu larg, reprezentând un pas semnificativ în crearea seriei de standarde care abordează durabilitatea și managementul de mediu, inclusiv datorită faptului că Organizația Internațională de Standardizare (ISO) a încheiat acorduri speciale, în acest sens, cu Organizația Internațională a Muncii (OIM), cu Organizația Națiunilor Unite (ONU), Inițiativa de Raportare Globală (GRI) și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Standardul ISO 26000 a stabilit noi priorități în vederea consolidării consensului în standardizare, dar și un set de linii directoare care au sporit implicarea și recunoașterea responsabilității sociale. Elaborarea acestuia a fost posibilă datorită organizării unui comitet tehnic de proiect specializat care are la bază contribuția a peste 500 de experți din aproximativ 80 de țări.

În contextul pandemiei COVID-19, responsabilitatea socială a devenit și mai importantă pentru funcționarea eficientă a sistemului. Tocmai din acest motiv, îndrumările ISO 26000 sunt necesare mai mult ca niciodată, acestea contribuind la dezvoltarea comunității, încurajând respectarea drepturilor omului, precum și exploatarea echitabilă a resurselor.