Reprezentanții Institutului de Standardizare din Moldova (ISM) au participat la Conferința elevilor de la PFPT Merceologie, cu tema „Falsificarea mărfurilor pe piața de consum – fenomen extensibil al economiei actuale”, organizată de Colegiul Național de Comerț al ASEM. Evenimentul a fost desfășurat în contextul Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor, marcată anual pe 15 martie, având scopul de a sensibiliza opinia publică asupra importanței cunoașterii și protejării drepturilor consumatorilor.
Conferința a reunit elevii programului de formare profesională „Merceologie” din mai multe instituții de învățământ din Republica Moldova:
– Colegiul Național de Comerț al ASEM
– Colegiul Agroindustrial din Ungheni
– Colegiul Agroindustrial din Râșcani
În cadrul evenimentului, doamna Irina Mustea, șefa Centrului Business Suport în Standardizare din cadrul ISM, a fost invitată specială, oferind participanților informații esențiale despre rolul standardelor în combaterea fenomenului falsificării produselor. De asemenea, conferința a beneficiat de expertiza doamnei Izabela Boros, profesoară de discipline merceologice la Liceul „M. Viteazul” din Oradea, România, care a prezentat perspective academice privind prevenirea și combaterea fraudelor comerciale.