Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO) – este o organizație internațională, non-guvernamentală instituită în 1947, ca succesoare a Federației Internaționale a Asociațiilor Naționale de Standardizare (ISA) înființată în 1926, care a pus bazele cooperării internaționale în activitățile de standardizare.

Printre obiectivele standardelor ISO se numără: asigurarea calității, securității ecologice, siguranţei, economiei, fiabilității, compatibilității, interoperabilității, eficienţei, eficacității, precum şi a altor caracteristici esenţiale; de asemenea, standardele ISO facilitează comerţul şi accelerează transferul tehnologic.

ISO își desfășoară activitatea de standardizare internațională în toate domeniile, mai puțin în domeniul electrotehnic. ISO are 163 de membri, dintre care 118 membri cu drepturi depline, 41 membri corespondenți și 4 membri abonați.

Republica Moldova a devenit membru corespondent al ISO în anul 1997.

Consultați catalogul standardelor internaționale ISO aici.

Comisia Electrotehnică Internaţională (IEC) – este o organizație non-guvernamentală, non-profit, fondată în 1906. Membrii IEC sînt comitete naționale din 83 de state (dintre care 60 membri cu drepturi depline și 23 membri asociați), care includ reprezentanți ai industriei, autorităților de reglementare, asociațiilor profesionale și mediului academic.

Obiectivul IEC  este deservirea piețelor globale și societății prin activitățile sale de standardizare și evaluare a conformității în domeniul electric și electronic. IEC promovează comerțul mondial și dezvoltarea economică, încurajînd crearea produselor, sistemelor și serviciilor sigure, eficiente și cu un impact redus asupra mediului înconjurător.

Republica Moldova a devenit membru asociat al IEC la 27 ianuarie 2012 prin intermediul Comitetului Electrotehnic Moldovean (CEM), obținînd astfel acces deplin la documentele de lucru. Totodată, CEM are drept limitat de vot în activitatea tehnică a IEC, fiind membru participant în cadrul a trei comitete tehnice IEC: CT 13 Măsurarea energiei electrice, tarife și controlul sarcinii, CT 34 Lămpi și echipamentul asociat și CT 88 Turbine eoliene, iar reprezentanții Republicii Moldova nu pot fi aleși în funcții de conducere în cadrul IEC.

Consultați catalogul standardelor internaționale IEC aici.

Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor (ITU) – este agenția Națiunilor Unite specializată în tehnologia informației și comunicațiilor. ITU a fost fondată în 1865. La momentul actual, ITU are în calitate de membri 193 de state și peste 700 de companii private.

Printre obiectivele ITU se numără și elaborarea standardelor ITU (numite recomandări), care sînt fundamentale pentru operarea corectă a rețelelor tehnologiei informației și comunicațiilor atît la nivel național, cît și la nivel mondial.

Republica Moldova, prin intermediul Ministerului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, este membru ITU din 1992.

Comitetul European de Standardizare (CEN) – a fost creat în calitate de asociație non-profit în 1975. Obiectivul CEN este înlăturarea barierelor în calea comerțului european. CEN are misiunea de a susține economia europeană în cadrul comerțului global, pentru bunăstarea cetățenilor europeni concomitent cu protejarea mediului înconjurător. Domeniul de activitate al CEN se referă la toate activitățile economice, în afară de electrotehnologie (CENELEC) și telecomunicații (ETSI).

CEN are 33 de membri naționali, care conlucrează în scopul elaborării standardelor europene. Peste 60 000 de experți tehnici, precum și reprezentanți ai mediului de afaceri și consumatori sînt implicați în rețeaua CEN, care cuprinde peste 600 de milioane de oameni.

Republica Moldova a devenit membru partener al CEN în anul 2007, ulterior, în 2009, Moldova obține statutul de membru afiliat al CEN.

În anul 2017 Republica Moldova devine membru companion al CEN.

În anul 2023 Republica Moldova a devenit membru afiliat al CEN.

Consultați catalogul standardelor europene CEN aici.

Comitetul European de Standardizare în Electrotehnică (CENELEC) – este  o organizație tehnică non-profit fondată în 1973. CENELEC reprezintă o platformă pentru experții care elaborează standarde europene în domeniul electrotehnic, care să faciliteze comerțul între state prin înlăturarea barierelor tehnice, să favorizeze crearea unor noi piețe, precum și reducerea costurilor și dezvoltarea Pieței Europene.

Totodată, CENELEC facilitează și comerțul internațional prin adoptarea standardelor internaționale IEC pentru domeniile în care acestea există.

În economia globală, CENELEC promovează inovarea și competitivitatea, făcînd tehnologiile disponibile pentru toate domeniile industriale prin elaborarea standardelor voluntare.

CENELEC are 33 de state membre și 13 membri afiliați.

Republica Moldova a devenit membru afiliat al CENELEC în anul 2014, ulterior, în 2017 Moldova obține statutul de membru companion al CENELEC.

În anul 2023 Republica Moldova a devenit membru afiliat al CENELEC.

Consultați catalogul standardelor europene CENELEC aici.

Institutul European de Standardizare în Telecomunicații (ETSI) – este o organizație non-profit fondată în 1988, care elaborează standarde aplicabile la nivel global pentru domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor.

Obiectivul ETSI este elaborarea și menținerea standardelor tehnice inovative și de calitate în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor prin utilizarea metodologiilor și proceselor moderne.

ETSI are peste 750 de organizații membre din 63 de state.

Republica Moldova a devenit membru observator al ETSI în anul 2014.

Consiliul Euro-Asiatic de Standardizare, Metrologie și Certificare (EASC) – este o organizație interstatală a Comunității Statelor Independente. EASC a fost creat în 1992 pentru a defini principalele direcții în domeniul standardizării, metrologiei și certificării.

Printre obiectivele de bază ale activității EASC în domeniul standardizării se numără elaborarea documentelor normative de standardizare; crearea, păstrarea și gestionarea fondului interstatal de standarde și furnizarea acestor standarde membrilor EASC; coordonarea lucrărilor de elaborare a standardelor interstatale și cooperarea internațională în domeniul standardizării.

Republica Moldova este membru cu drepturi depline al EASC de la fondarea acestuia.

Asociația Interregională de Standardizare (IRSA) – a fost fondată în 1991.

Printre obiectivele IRSA se numără cooperarea în domeniul standardizării și domeniilor conexe între membrii IRSA pentru facilitarea comerțului și pentru dezvoltarea cooperării în domeniul științific, tehnic și economic; cooperarea în scopul stabilirii principalelor direcții în problemele aplicării standardelor ISO, IEC, CEN și CENELEC, cu referire la protecția sănătății oamenilor, securitatea produselor, siguranța mediului înconjurător, asigurarea drepturilor consumatorilor etc.; precum și cooperarea în domeniul instruirilor.

Republica Moldova este membru fondator cu drepturi depline al IRSA.

Centrul Național de Acreditare din Republica Moldova (MOLDAC) – este organismul național unic de acreditare și are drept scop implementarea politicii de stat în domeniul acreditării și evaluării conformității, conferind încredere în competența tehnică, imparțialitatea și integritatea organismelor de evaluare a conformității acreditate, precum și promovarea liberei circulații a produselor, creșterea competitivității produselor și serviciilor, apărarea drepturilor și intereselor consumatorului, asigurarea protecției vieții, sănătății și securității persoanelor și a mediului.

MOLDAC se supune evaluării la nivel internațional și european de omologi pe baza unor criterii și proceduri de evaluare clare și transparente stabilite de organismele europene și internaționale EA (Cooperarea Europeană pentru Acreditare), IAF (Forumul Internațional de Acreditare) și ILAC (Cooperarea Internațională pentru Acreditarea Laboratoarelor).

În anul 2013 a fost semnat Acordul de Colaborare între Institutul de Standardizare din Moldova și Centrul Național de Acreditare din Republica Moldova.

Universitatea de Stat din Moldova (USM)este una din principalele instituții de învățământ superior din Republica Moldova.

Universitatea de Stat din Moldova este o instituţie de stat de învăţământ superior a cărei misiune este:

  • formarea cadrelor de înaltă calificare pentru economia naţională, capabile să activeze în condiţiile, în schimbare ale vieţii şi economiei de piaţă;
  • organizarea şi desfăşurarea de cercetări ştiinţifice fundamentale şi aplicative, orientate spre soluţionarea problemelor actuale socio-economice şi realizarea transferului tehnologic al rezultatelor cercetării ştiinţifice universitare.

În  anul 2014 a fost semnat Acordul de Colaborare între Institutul de Standardizare din Moldova și Universitatea de Stat din Moldova.

Universitatea Agrară de Stat din Moldova (UASM)este unica instituţie de învăţământ superior agricol din Republica Moldova.

Universitatea Agrară de Stat din Moldova s-a afirmat şi printr-un nucleu ştiinţific de mare importanţă atât pe plan intern, cât şi internaţional.

La 4 octombrie 2013, în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în dezvoltarea învăţământului universitar, pentru contribuţie substanţială la pregătirea specialiştilor de înaltă calificare şi activitate metodico-ştiinţifică prodigioasă, Universităţii Agrare de Stat din Moldova i s-a conferit înalta distincţie de stat „Ordinul Republicii”

În anul 2015 a fost semnat Acordul de Colaborare între Institutul Național de Standardizare și Universitatea Agrară de Stat din Moldova.

Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM)este cea mai mare instituție de învățământ superior cu profil economic Republica Moldova.

Misiunea ASEM este de a genera şi a transfera cunoştinţe prin:

  • sprijinirea dezvoltării şi afirmării studenţilor şi cercetătorilor în domeniul ştiinţelor economice şi administrative, precum şi în alte subdomenii ale ştiinţelor sociale şi umaniste;
  • cercetare ştiinţifică avansată raportată la cerințele sociale prin programe de studii de înaltă calitate pe toate ciclurile şi în toate formele pregătirii universitare şi postuniversitare;
  • generarea de cunoaştere avansată;
  • educaţie şi formare continuă a adulţilor.

Asumându-şi vocaţia şi valorile statuate la înfiinţare şi respectând tradiţia instituțională dezvoltată în decursul deceniilor de personalităţile care au consacrat-o în ţară şi peste hotare, ASEM îşi propune să fie universitate de referinţă pentru zona Europei Centrale.

În anul 2015 a fost semnat Acordul de Colaborare între Institutul de Standardizare din Moldova și Academia de Studii Economice din Moldova.

Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP) – este o autoritate administrativă, responsabilă de implementarea politicii în domeniul protecţiei consumatorilor şi de efectuare a controlului de stat asupra respectării prevederilor legislaţiei în acest domeniu, precum şi a controlului de stat privind corespunderea produselor şi/sau a serviciilor plasate pe piaţă cerinţelor prescrise sau declarate şi respectarea prevederilor actelor normative în domeniul metrologiei legale, a normelor şi regulilor de desfăşurare a activităţilor de comerţ.

APCSP are misiunea de implementare a politicii şi strategiilor în domeniul protecţiei consumatorilor, precum şi de supraveghere a respectării actelor normative din domeniul respectiv în limitele competenţelor atribuite.

În anul 2016 a fost semnat Acordul de Colaborare între Institutul de Standardizare din Moldova și Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței.

Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM) – are misiunea de a contribui la sporirea competitivităţii economiei naţionale prin susţinerea dezvoltării sectorului ÎMM pentru a crea oportunităţi de  lansare şi dezvoltare a unor afaceri de succes în Republica Moldova.

Printre principalele atribuțiile ale ODIMM se enumeră: elaborarea și implementarea programelor și proiectelor de dezvoltare a sectorului IMM; administrarea Fondului de Stat de Garantare a Creditelor; acordarea serviciilor de consultanță și instruire a managerilor și angajaților IMM; crearea și dezvoltarea unei rețele de Incubatoare de Afaceri în Republica Moldova; susținerea dezvoltării asociaților și instituților de suport în afaceri, precum și cooperarea cu organizațiile naționale și internaționale similare.

În anul 2016 a fost semnat Acordul de Colaborare între Institutul de Standardizare din Moldova și Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii.

Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (ANACEC) este o autoritate administrativă de interes naţional, care realizează politicile statului în domeniul asigurării calităţii în învățământul profesional tehnic, superior şi de formare continua.

Misiunea ANACEC constă în dezvoltarea și promovarea culturii calităţii în domeniul învăţământului profesional tehnic, superior şi în formarea continuă, contribuind la sporirea competitivităţii economice și coeziunii sociale în Republica Moldova.

În anul 2016 a fost semnat Acordul de Colaborare între Institutul de Standardizare din Moldova și Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare.

Universitatea de Studii Politice şi Economice Europene „Constantin Stere” (USPEE „Constantin Stere”) este o instituţie de învăţământ superior din Republica Moldova.

Misiunea USPEE „Constantin Stere” este de a organiza instruirea continuă universitară de calitate, adaptată standardelor europene şi de a efectua cercetări ştiinţifice pentru a contribui la implementarea paradigmei tranziţiei democratice şi concepţiei integrării europene a Republicii Moldova.

În anul 2016 a fost semnat Acordul de Colaborare între Institutul de Standardizare din Moldova și USPEE „Constantin Stere”.

Centrul de Excelență în Energetică și Electronică (CEEE) este o instituție de învățămînt mediu de specialitate din Republica Moldova, axată pe instruirea în energetică, telecomunicații, electronică și calculatoare.

Misiunea CEEE este – formarea unei personalități integre și dezvoltarea competențelor profesionale, pentru a face față cerințelor actuale și de perspectivă ale pieței forței de muncă locale și internaționale

În anul 2016 a fost semnat Acordul de Colaborare între Institutul de Standardizare din Moldova și Centrul de Excelență în Energetică și Electronică.

Universitatea Tehnică din Moldova (UTM)este unica instituţie de învăţământ superior tehnic, acreditată de Stat, în Republica Moldova.

Misiunea UTM este de a oferi studii de calitate, prin îmbinarea educaţiei, cercetării şi inovaţiei, generaţiei tinere, care va contribui la edificarea unei societăţi şi economii durabile bazate pe cunoaştere, şi de a forma personalitatea studentului de tip creativ şi critic.

În anul 2016 a fost semnat Acordul de Colaborare între Institutul de Standardizare din Moldova și Universitatea Tehnică din Moldova.

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) este o organizaţie nonguvernamentală, autonomă şi independentă care reprezintă interesele în ansamblu ale întreprinzătorilor din Republica Moldova. Camera este persoană juridică de drept public şi în această calitate beneficiază de susţinerea statului.

CCI a RM are misiunea de creare a unui mediu şi a unei comunităţi de afaceri în societate şi reprezentarea interesele membrilor săi în sistemul relaţiilor economice externe ale Republicii Moldova, în relaţiile membrilor cu autorităţile guvernamentale şi cu cercurile străine de afaceri .

În anul 2017 a fost semnat Acordul de Colaborare între Institutul de Standardizare din Moldova și Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.

Asociația de Dezvoltare a Turismului în Moldova (ADTM)este organizație obștească neguvernamentală independentă din Republica Moldova. 

ADTM este specializata in acțiuni de promovare a sectorului turistic, dezvoltarea abilitatilor profesionale, cercetarea fenomenelor turistice, încurajarea parteneriatelor pentru destinațiile din Moldova.

În anul 2020 a fost semnat Acordul de Colaborare între Institutul de Standardizare din Moldova și Asociația de Dezvoltare a Turismului în Moldova.

Centrul de Excelență în Economie și Finanțe (CEEF)

este una dintre instituțiile de învățământ profesional tehnic din Republica Moldova, și totodată este cea mai veche instituţie de învăţământ economico-financiar din Republica Moldova.

Scopul de bază al CEEF se reflect în valorificarea maximă a potențialului fiecărui copil.

În anul 2020 a fost semnat Acordul de Colaborare între Institutul de Standardizare din Moldova și Centrul de Excelență în Economie și Finanțe.

 

Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE)este o autoritate administrativă în subordinea Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a Republicii Moldova.

AEE are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și al valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punctul de vedere al mediului înconjurător şi al schimbărilor climatice.

În anul 2021 a fost semnat Acordul de Colaborare între Institutul de Standardizare din Moldova și Agenția pentru Eficiență Energetică.

Institutul de Ecologie şi Geografie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei a fost înfiinţat în conformitate cu Hotărârea Guvernului Republicii Moldova „Cu privire la măsurile de optimizare a infrastructurii sferei ştiinţei şi inovării” nr.1326, din 14 decembrie 2005, prin contopirea Institutului Naţional de Ecologie al Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale şi Institutului de Geografie al A.Ş.M. şi se află în subordonare dublă.

Direcţiile principale de cercetare:

  • Dinamica şi evoluţia geo- şi ecosistemelor naturale şi antropizate în context local, regional şi transfrontier;
  • Elaborarea sistemului geoinformaţional de mediu şi de resurse naturale;
  • Monitoringul integrat de mediu şi reconstrucţia ecologică.

Institutul de Energeticăeste o instituție publică din domeniile cercetării şi inovării din Republica Moldova, al cărui fondator este Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

Misiunea Institutului de Energetică este suportul ştiinţific privind sporirea securităţii energetice, dezvoltarea şi funcţionarea eficientă a complexului energetic al Republicii Moldova în condiţiile liberalizării pieţei energiei şi majorării cotei de utilizare a resurselor regenerabile de energie, contribuţia la procesul de integrare regională şi europeană a sistemului energetic național.

În anul 2021 a fost semnat Acordul trilateral de Colaborare între Institutul de Standardizare din Moldova, Institutul de Energetică și Universitatea Tehnică din Moldova.

Asociația de Standardizare din România (ASRO) – a fost creată în 1998, continuând atribuțiile și obiectivele în domeniul standardizării ale Institutului Român de Standardizare înființat în anul 1970.

Principalele atribuții ale ASRO:
– stabilirea principiilor și metodologiei standardizării naționale române;
– elaborarea și aprobarea standardelor naționale și participarea la activitatea de standardizare europeană și internațională;
– gestionarea fondului documentar de standarde şi publicaţii din domeniul standardizării naţionale şi internaţionale;
– asigurarea informării publice în domeniul standardizării naţionale;
– editarea, publicarea şi difuzarea standardelor şi a publicaţiilor standardizării;
– reprezintă ISO şi IEC în România şi apără drepturile de autor asupra standardelor internaţionale adoptate;
– oferirea de produse şi servicii utilizatorilor de standarde în scopul satisfacerii necesităţilor acestora;
– promovarea respectării dreptului de copyright asupra standardelor europene adoptate.

În anul 2013 a fost semnat Acordul de parteneriat în domeniul standardizării între Institutul de Standardizare din Moldova și Asociația de Standardizare din România.

Societatea Americană pentru Încercări și Materiale (ASTM International) – a fost fondată în 1898.

ASTM International este un lider recunoscut la nivel global în ceea ce priveşte elaborarea şi furnizarea standardelor pentru materiale, produse, sisteme și servicii în diferite domenii.

În anul 2013 a fost semnat Memorandumul de Înţelegere între Institutul de Standardizare din Moldova și Societatea Americană pentru Încercări și Materiale.

Agenția Națională pentru Standardizare și Metrologie din Georgia (GeoSTM)  a fost creată în 2012, continuând atribuțiile în domeniul standardizării ale Agenției Naționale pentru Standarde, Reglementare Tehnică și Metrologie din Georgia  înființată în anul 2005 cu statut de persoană juridică de drept public.

Principalele activități ale GeoSTM sunt:
– organizarea activității de standardizare și metrologie națională prin elaborarea actelor normative și legislative în aceste domenii;
– elaborarea standardelor fundamentale în diverse domenii;
– elaborarea reglementărilor metodologice obligatorii în domeniul standardizării și metrologiei;
– elaborarea celorlalte reglementări tehnice normative;
– reprezentarea Georgiei în organizațiile internaționale și regionale de standardizare și metrologie.

În anul 2017 a fost semnat Acordul de Colaborare între Institutul de Standardizare din Moldova și Agenția Națională pentru Standardizare și Metrologie din Georgia.

Agenția de Standardizare din Ucraina (UAS) –  a fost înființată la 3 ianuarie 2015 în conformitate cu prima parte a articolului 11 din lege, Ministerul Dezvoltării Economice din Ucraina.

Principalele atribuții ale UAS sunt:
– organizarea și coordonarea activităților privind elaborarea, adoptarea, verificarea, revizuirea, abrogarea și restabilirea standardelor naționale;
– pregătirea și aprobarea programului de lucru privind standardizarea națională;
– coordonarea activităților comitetelor tehnice de standardizare;
– publicarea standardelor naționale;
– formarea și întreținerea fondului național de documente normative;
– asigurarea funcționării și dezvoltării sistemului național de standardizare,  armonizarea standardelor naționale cu o coordonare internațională și europeană a comitetului național de standardizare tehnică (TC);
– certificarea produselor, serviciilor și sistemelor de control;
– evaluarea conformității produselor cu reglementările tehnice;
– formarea și perfecționarea specialiștilor în domeniul sistemelor de standardizare, certificare, metrologie și de management, pregătirea cadrelor științifice de înaltă calificare.

În anul 2017 a fost semnat Acordul de Colaborare între Institutul de Standardizare din Moldova și Agenția de Standardizare din Ucraina.

Organismul de standardizare din Lituania (LST) – a fost înființat la 25 aprilie 1990 de către Guvernul Republicii Lituania. LST este o instituție bugetară care funcționează ca organism național de standardizare,  participând în limitele competenței sale la stabilirea și implementarea politicii guvernului lituanian în domeniul standardizării.

LST dezvoltă și îmbunătățește sistemul național de standardizare, înființează comitetele tehnice pentru a elabora proiecte de standarde și coordonează activitățile lor, stabilește proceduri pentru adoptarea standardelor internaționale și europene ca standarde lituaniene, adoptă, publică și distribuie standardele lituaniene și alte rezultate aplicate.

În anul 2017 a fost semnat Acordul de Colaborare între Institutul de Standardizare din Moldova și Organismul de Standardizare din Lituania.

Oficiul pentru Standardizare, Metrologie și Testare din Republica Cehă (UNMZ) – a fost înființat la 1 ianuarie 2009, iar printre principalele responsabilități sunt protecția organizării administrației de stat în domeniul standardizării tehnice, metrologiei și încercărilor.

UNMZ exercită competența statului în următoarele domenii: standardizarea tehnică, metrologie, testare și armonizare a reglementărilor tehnice.

În anul 2017 a fost semnat Memorandumul de înțelegere și cooperare între Institutul de Standardizare din Moldova și Oficiul pentru Standardizare, Metrologie și Testare din Republica Cehă.

Organismul de standardizare din Letonia (LVS) – este o societate cu răspundere limitată, înființată după reorganizarea Centrului Național de Standardizare și Metrologie, atunci când LVS și-a asumat drepturi și obligații în domeniul standardizării.

Misiunea LVS în calitate de organizație națională de standardizare este de a direcționa și coordona procesul de elaborare a standardelor în Letonia pentru a oferi economiei naționale informații din domeniul standardizării.

În  anul 2017 a fost semnat Acordul de Colaborare între Institutul de Standardizare din Moldova și Organismul de Standardizare din Letonia.