Institutul de Standardizare din Moldova (ISM) a organizat un seminar informativ destinat cadrelor didactice și personalului auxiliar al Academiei de Poliție „Ștefan cel Mare”, cu scopul de a familiariza participanții cu importanța standardizării și impactul acesteia asupra diverselor domenii de activitate.

Pe parcursul evenimentului, au fost abordate subiecte esențiale precum:

– Procesul de standardizare în Republica Moldova;

– Elaborarea și adoptarea standardelor;

– Rolul comitetelor tehnice naționale de standardizare;

– Beneficiile implementării standardelor.

Un accent deosebit a fost pus pe standardele pentru sisteme de management, fiind evidențiate cerințele și avantajele aplicării unor standarde recunoscute la nivel internațional, precum:

– ISO 9001 – Sisteme de management al calității;

– ISO 37001 – Sisteme de management anti-mită;

– ISO/IEC 27001 – Sisteme de management al securității informației.

Evenimentul face parte din eforturile continue ale ISM de promovare a culturii standardizării și de sprijinire a personalului din învățământul superior în consolidarea competențelor necesare pentru asigurarea calității, integrității și securității în activitatea profesională.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.