Reprezentanții Institutului de Standardizare din Moldova (ISM) au participat la Conferința națională pentru elevi și cadre didactice din învățământul profesional tehnic, cu genericul „Aspectele falsificării mărfurilor pe piața de consum a Republicii Moldova”. Evenimentul, organizat de Colegiul Național de Comerț al ASEM, s-a desfășurat în format hibrid, la Chișinău.
În cadrul conferinței au fost prezentate studii realizate de elevi și cadre didactice privind identificarea produselor falsificate și impactul acestora asupra consumatorilor și pieței. Printre subiectele abordate s-au numărat metodele de depistare a falsificării cafelei, analiza falsurilor din sortimentul de ceasuri, verificarea autenticității caviarului, identificarea metodelor de falsificare a smântânii etc.
De asemenea, participanții au analizat modalitățile de depistare a detergenților falsificați, fiind discutate riscurile pe care aceste produse neconforme le pot avea pentru consumatori și pentru mediul înconjurător.
În intervenția lor, reprezentanții ISM au subliniat rolul standardizării în prevenirea falsificării produselor, evidențiind importanța aplicării standardelor pentru asigurarea calității, conformității și autenticității mărfurilor de pe piață.

English
Русский