Consolidarea sistemului național al infrastructurii calității și contribuția acestuia la creșterea competitivității economice au fost principalele subiecte ale reuniunii tehnice organizate de Institutul de Standardizare din Moldova (ISM), cu suportul proiectului regional privind sprijinirea Infrastructurii Calității (QI) pentru integrarea europeană, implementat de Institutul Național de Metrologie din Germania (PTB).

La reuniune au participat reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED), Institutului de Standardizare din Moldova (ISM), Institutului Național de Metrologie (INM) și Centrului Național de Acreditare (MOLDAC).

Principalele subiecte abordate:

Experiența Germaniei în cooperarea în domeniul infrastructurii calității.  Experții germani au prezentat modele de cooperare interinstituțională dezvoltate de DKE și PTB, evidențiind modul în care coordonarea eficientă între instituțiile infrastructurii calității poate contribui la dezvoltarea și competitivitatea sectoarelor economice.

Schimb de experiență și transfer de cunoștințe. În cadrul discuțiilor, participanții au analizat experiența germană și au identificat mecanisme și soluții care ar putea fi adaptate și aplicate în Republica Moldova pentru consolidarea cooperării instituționale și eficientizarea activităților din domeniul infrastructurii calității.

Activitățile din cadrul proiectului finanțat de PTB vor continua pe parcursul acestei săptămâni, cu sesiuni dedicate participării Republicii Moldova la activitățile Comisiei Electrotehnice Internaționale (IEC), dialogului cu mediul universitar, precum și participării ISM la Moldova Electronics Forum.

Aceste activități contribuie la consolidarea infrastructurii naționale a calității și la susținerea integrării Republicii Moldova în lanțurile valorice ale Uniunii Europene.