La 15 octombrie 2026, Institutul de Standardizare din Moldova (ISM) a găzduit 20
de studenți în cadrul activității interactive „Aventura în lumea standardizării”,
organizată în cadrul campaniei „Studenții – Viitorul Standardizării”.
Pe parcursul activității, participanții au descoperit universul standardizării prin
jocuri, provocări și exerciții practice, lucrând în echipe pentru a-și testa
cunoștințele, creativitatea și capacitatea de comunicare. De la quiz-uri și jocuri de
asociere până la descifrarea structurii unui standard și parcurgerea unui quest în
sediul ISM, fiecare etapă le-a oferit ocazia să înțeleagă mai bine rolul standardelor
în viața de zi cu zi și în viitoarele lor profesii.
Activitatea a pus accent pe colaborare și gândire critică, demonstrând că
standardizarea nu înseamnă doar documente tehnice, ci și soluții comune care
contribuie la calitate, siguranță și progres.
Echipa câștigătoare a participat la evenimentul dedicată Zilei Mondiale a
Standardizării, desfășurată la 16 octombrie 2026, iar toți cei 20 de participanți au
primit certificate de participare din partea ISM.
Prin inițiativa „Studenții – Viitorul Standardizării”, ISM își propune să apropie
tinerii de domeniul standardizării și să le arate că standardele au un rol important
indiferent de profesia pe care și-o aleg.
Studenții de astăzi sunt profesioniștii care vor contribui la elaborarea
standardelor de mâine.