La 23 octombrie 2026, în cadrul Institutului de Standardizare din Moldova (ISM), s-a desfășurat ședința privind reorganizarea Comitetului Tehnic CT 74 „Turism și servicii conexe”, în cadrul căreia au fost abordate subiecte privind consolidarea activității comitetului și extinderea participării părților interesate.

În cadrul ședinței, a fost ales un nou secretar al comitetului și au fost identificate noi părți interesate care ar putea contribui la activitatea acestuia, prin implicarea experților și a reprezentanților domeniului turismului și serviciilor conexe.

Totodată, membrii comitetului au fost informați despre posibilitatea conectării la comitetele tehnice europene de standardizare, începând cu ianuarie 2027, în contextul obținerii de către ISM a statutului de membru cu drepturi depline în organizațiile europene de standardizare.

Un alt subiect abordat a fost prezentarea platformei digitale OSD, fiind explicate scopul acesteia, modalitatea de conectare și posibilitățile de utilizare în activitatea de standardizare.

Prin reorganizarea comitetelor tehnice și facilitarea conectării acestora la structurile europene de standardizare, ISM susține implicarea experților naționali, dezvoltarea cooperării europene și alinierea activității de standardizare la practicile europene.