Pe 26 – 27 noiembrie 2024, în sala de ședințe a Institutului Național de Metrologie (INM), a avut loc seminarul introductiv al Proiectului PTB EaP QI4GT, partea I, eveniment dedicat transpunerii standardelor europene în legislația națională în domeniul stațiilor de încărcare a vehiculelor electrice în Republica Moldova.
Evenimentul a avut ca obiectiv principal analiza documentelor normative relevante și facilitarea armonizării standardelor europene cu legislația națională. Institutul de Standardizare din Moldova a participat la acest seminar, reafirmându-și angajamentul de a sprijini implementarea standardelor europene în Republica Moldova, contribuind astfel la dezvoltarea infrastructurii necesare pentru promovarea mobilității sustenabile.
La eveniment au participat reprezentanți ai Institutului Național de Metrologie, CMAC – Centrul de Metrologie Aplicată și Certificare, ANRE Republica Moldova, Inspectoratul pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor, Centrul Național de Mediu, Centrul Național pentru Energie Durabilă, precum și ai Proiectului PTB EaP QI4GT.

English
Русский