Institutul de Standardizare din Moldova informează că standardele naționale, precum și standardele europene și internaționale adoptate, sunt protejate prin drepturi de autor, iar utilizarea acestora este reglementată de legislația în vigoare.
Standardele sunt rezultatul unui proces complex de elaborare, bazat pe expertiză tehnică și consens, care presupune resurse semnificative. Protecția drepturilor de autor asigură recunoașterea muncii experților, integritatea conținutului tehnic și funcționarea durabilă a sistemului național de standardizare. Reproducerea sau distribuirea neautorizată a standardelor este interzisă. Achiziționarea acestora din surse oficiale garantează accesul la documente autentice, complete și actualizate, evitând riscuri juridice și neconformități tehnice.
Institutul de Standardizare din Moldova îndeamnă autoritățile publice, mediul de afaceri și specialiștii să respecte drepturile de autor asupra standardelor și să contribuie la promovarea unei culturi a calității, conformității și responsabilității.

English
Русский