Institutul de Standardizare din Moldova (ISM) a găzduit, la 24 februarie 2026, o vizită didactică pentru 30 de elevi ai anului II, specialitatea PFPT 1416.3 „Merceologie”, din cadrul Colegiul Național de Comerț al ASEM.

Activitatea, desfășurată la sediul ISM, a avut ca temă „Beneficiile și importanța standardizării în Republica Moldova” și a urmărit familiarizarea elevilor cu rolul standardelor în asigurarea calității produselor și în susținerea competitivității acestora pe piața internă și externă.

Pe parcursul sesiunii, participanții au aflat informații despre procesul de elaborare și adoptare a standardelor, structura sistemului național de standardizare și impactul acestora asupra evaluării conformității, protecției consumatorului și facilitării schimburilor comerciale.

Prezentările interactive au fost susținute de specialiștii ISM, care au oferit exemple aplicate și explicații adaptate profilului de studiu al elevilor, evidențiind legătura directă dintre standardizare și activitatea profesională în domeniul merceologiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.