Institutul de Standardizare din Moldova (ISM) organizează, în data de 12 martie 2026, începând cu ora 14:00, evenimentul online cu genericul „Reorganizarea activității comitetelor tehnice de standardizare în domeniul agroalimentar și horticol”, care se va desfășura pe platforma Zoom.

Reuniunea este organizată în contextul alinierii activității comitetelor tehnice naționale la modelul și practicile europene, având drept scop consolidarea și eficientizarea procesului de standardizare în domeniul agroalimentar și horticol, precum și creșterea implicării experților din autorități, mediul academic, asociații de profil și sectorul de producere.

În cadrul evenimentului vor fi prezentate situația actuală a comitetelor tehnice din domeniu, modelul european de organizare a acestora, precum și propunerea de reorganizare prin constituirea Comitetului Tehnic național „Produse agroalimentare și horticole și metode de analiză”, cu grupuri de lucru de profil.

Agenda include intervenții ale specialiștilor ISM și o sesiune de întrebări și răspunsuri destinată participanților.

Persoanele interesate sunt invitate să confirme participarea până la 11 martie 2026, prin completarea formularului de înregistrare:

https://forms.gle/fvahnbixdhCQz2WF9  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.