Institutul de Standardizare din Moldova (ISM) anunță adoptarea standardului SM EN ISO 9001:2026 – Sisteme de management al calității. Cerințe, care este deja disponibil pentru achiziționare prin intermediul magazinului online al ISM – www.shop.standard.md, inclusiv în versiunea lingvistică română.

Noua ediție consolidează cadrul de management al calității printr-un accent mai pronunțat pe rolul leadershipului, promovarea unei culturi organizaționale orientate spre calitate și comportamentul etic. Totodată, clarifică abordarea riscurilor și oportunităților, oferă explicații suplimentare pentru o mai bună înțelegere și aplicare a cerințelor și asigură o aliniere mai bună cu alte standarde ISO pentru sistemele de management.

Disponibilitatea standardului în limba română facilitează înțelegerea și aplicarea corectă a cerințelor de către manageri, responsabili de calitate, consultanți și auditori, oferind organizațiilor un instrument accesibil pentru actualizarea sistemelor de management al calității și adaptarea acestora la noile cerințe.

ISM încurajează organizațiile interesate să achiziționeze și să integreze noua ediție în procesele de implementare și îmbunătățire continuă a sistemelor de management.