Calitatea – rezultatul unei munci minuțioase și bine organizate.

Institutul de Standardizare din Moldova susține eforturile continue ale instituțiilor în implementarea sistemelor de management prin acordarea suportului necesar, materializat sub formă de consultații, instruiri etc.

Pe parcursul anului 2020 ISM a susținut eforturile Agenției Naționale Transport Auto (ANTA) în implementarea Sistemul de Management al Calității (SMC), prin instruirea angajaților ANTA în calitate de specialiști SMC și auditori interni SMC. O altă etapă a constituit participarea în auditul de certificare a dnei Varvariuc Inga, reprezentant ISM, membru al echipei de audit a Societății Române pentru Asigurarea Calității (SRAC).

În urma desfășurării auditului de certificare, ANTA a obținut cerificatul de conformitate a Sistemului de Management al Calității implementat conform cerințelor standardului SM EN ISO 9001:2015.

Precizăm că ISM are semnat un Acord de Colaborare cu SRAC, în baza căruia reprezentanții ISM ce corespund criteriilor organismului de evaluare a conformității participă în calitate de auditori externi, reprezentând SRAC-ul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *