În perioada 17-18 noiembrie, Institutul de Standardizare din Moldova (ISM) a organizat evenimente de informare la facultatea de Fizică și Inginerie din cadrul Universității de Stat din Moldova (USM), cu scopul de a familiariza studenții cu conceptul de standardizare, precum și cu sistemele de management.

Subiectele evenimentelor au fost „Sistemul de management al calității. Importanța unei abordări de calitate” pentru studenții de la specialitatea Ingineria și Managementul Calității și „Securitatea informației și importanța acesteia în secolul XXI” pentru studenții care se specializează în domeniul Tehnologiei Informației.

În cadrul evenimentelor au participat peste 30 de studenți și cadre didactice. Evenimentele sunt organizate în baza Acordului de colaborare semnat între ISM și USM.