Comisia Electrotehnică Internațională (IEC), Institutul Inginerilor Electrotehniști și Electroniști (IEEE) și Organizația Internațională de Standardizare (ISO) și-au unit forțele pentru a actualiza unul dintre standardele de bază pentru consumatori IEC/IEEE 82079-1 Elaborarea informațiilor pentru utilizare (instrucțiuni de utilizare) a produselor Partea 1: Principii și cerințe generale, care va ajuta producătorii să elaboreze informații clare pentru utilizarea produselor.
În prezent mulți producători trec prin perioade incerte în urma scăderii consumului. Satisfacerea așteptărilor consumatorilor a devenit mai importantă ca niciodată. Prezentarea unei informații ușor de înțeles pentru utilizare este o parte importantă a puzzle-ului de satisfacție a clientului. În urma unei achiziții, consumatorii entuziasmați evită citirea instrucțiunilor, optând pentru un amestec de intuiție și experimentare sau în multe cazuri informațiile reduse, prezentate de către producător, descurajează consumatorul să studieze fișa informativă care însoțește produsul și îl împiedică să înțeleagă adevărata valoare a acestuia.
Noul standard se aplică aproape tuturor tipurilor de produse și își propune să susțină producătorii în elaborarea instrucțiunilor de utilizare, să protejeze consumatorii și să-i ajute să profite la maximum de achizițiile lor.

English
Русский