În contextul Zilei Internaționale a Femeii, Organizația Internațională de Standardizare (ISO) creează oportunități pentru a promova antreprenoriatul în rândul femeilor.

Sărbătorind rolul esențial pe care îl joacă femeile în viața noastră, de Ziua Internațională a Femeii ISO anunță publicarea primului ghid aprobat la nivel global dedicat oferirii suportului femeilor care dezvoltă o activitate de antreprenoriat.

IWA 34 Antreprenoriatul femeilor. Definiții-cheie și criterii generale furnizează definiții clare și consistente pentru a descrie afacerile deținute sau conduse de femei. Ghidul contribuie la facilitarea actualelor și a viitoarelor inițiative care vizează promovarea abilitării economice a femeilor.

IWA 34 este doar una dintre numeroasele inițiative ISO pentru promovarea și susținerea rolului femeilor în societate cu ajutorul standardelor. 

Programul conceput de ISO are scopul de a pune în evidență nevoile femeilor și contribuția acestora în mod egal și semnificativ în dezvoltarea tuturor domeniilor de standardizare.