În perioada 5-9 aprilie, Institutul de Standardizare din Moldova (ISM) a organizat cursurile de instruire „Specialist în Sistemul de Management al Calității (SMC) conform SM EN ISO 9001:2015” și „Auditor intern în SMC conform SM EN ISO 9001:2015” .

În cadrul cursurilor au fost instruite nouă persoane, reprezentanți ai companiilor petroliere, companiilor IT și laboratoarelor de încercări din Republica Moldova. În urma cursurilor participanții au obținut cunoștințe necesare pentru planificarea și implementarea SMC în cadrul organizației și a cunoștințelor de ansamblu a ceea ce reprezintă SMC și sub ce formă se materializează acesta, experiențe privind modul de elaborare a unor informații documentate cerute de standardul de referință, cunoștințe necesare pentru planificarea, organizarea și desfășurarea unui audit intern și experiențe privind modul de organizare și participare la auditul de terță parte.

ISM organizează cursuri de instruire pentru specialiști și auditori interni în Sistemul de Management al Calității, Sistemul de Management al Securității Informației și Sistemul de Management Anti Mită, astfel urmărind scopul de a contribui la susținerea entităților din Republica Moldova în procesul de implementare a standardelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *