Continuitatea este garanția inovației.
Munca depusă de către experții din toate domeniile vizate de standardizare este direcționată spre perfecționarea tuturor aspectelor vieții și spre sporirea nivelului de viață la nivel mondial. Standardizarea este pilonul primordial care asigură inovațiilor viabilitate.
În data de 13 august, în incinta Institutului de Standardizare din Moldova (ISM), a avut loc semnarea acordului trilateral de colaborare dintre ISM, Universitatea Tehnică din Moldova (UTM) și Institutul de Energetică (IE).
Acordul prevede colaborarea pe bază de parteneriat activ pentru promovarea rolului standardizării în domeniul energetic, îmbunătățirea calității serviciilor prestate în această ramură a economiei naționale și a altor domenii.
Acesta urmărește obiective precum: derularea activităților de informare și educare privind eficiența energetică, desfășurarea procesului global de tranziție energetică, instruirea și educarea în domeniul standardizării etc.

English
Русский