Ziua Mondiala a Standardizării este celebrată în fiecare an pe 14 octombrie ca un omagiu adus eforturilor a mii de experţi la nivel mondial, care colaborează în cadrul CEI, ISO şi ITU pentru a dezvolta Standarde Internaționale care să faciliteze comerțul, răspândirea de cunoștințe tehnologice şi difuzarea lor.
Ziua Mondială a Standardizării oferă o oportunitate de a crește gradul de conștientizare și de a facilita perceperea importanței standardizării. Este o inițiativă de colaborare a Comisiei Electrotehnice Internaționale (IEC), a Organizației Internaționale de Standardizare (ISO) și a Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (ITU), care dezvoltă în fiecare an elemente la nivel de campanie pentru a împuternici comunitatea globală.
Institutul de Standardizare din Moldova (ISM) face parte din marea familie a comunității de standardizare și, prin competență, abnegație și profesionalism contribuie la creșterea economiei naționale și la îmbunătățirea competitivității pe plan intern și extern, în acord cu obiectivele de integrare europeană a Republicii Moldova.
ISM dezvoltă puternice relații de colaborare internațională, întregul sistem de standarde fiind construit pe colaborare. Lucrăm împreună și, cu suportul și asistența partenerilor internaționali, ne bucurăm să le oferim cetățenilor și economiei țării noastre soluții pentru a face față provocărilor de sustenabilitate.
Valoarea implementării standardelor se observă pregnant în dezvoltarea unor afaceri de succes, în sporirea calității vieții cetățenilor și înscrierea economiei naționale pe un trend ascendent.
Există mulți experți din întreaga lume care activează fructuos pentru a elabora standarde de calitate, iar Ziua Mondială a Standardului este doar o modalitate de a-i onora și de a aprecia eforturile lor.
La mulți ani, stimați colegi,
La mulți ani, comunității de standardizare!

English
Русский