Standardele sunt considerate opere științifice și sunt protejate prin legislația națională referitoare la drepturile de autor și drepturile conexe.

Republica Moldova, prin intermediul Institutului de Standardizare din Moldova (ISM), devenind membru al instituțiilor europene și internaționale de standardizare, și-a asumat anumite drepturi, dar și obligații.

Una din aceste obligații este protecția drepturilor de autor asupra standardelor.

Politica ISM privind protecția dreptului de autor asupra standardelor nu are ca scop identificarea celor care încalca dreptul de autor asupra standardelor și pedepsirea acestora, ci identificarea și transmiterea mesajelor, astfel încăt utilizatorii de standarde actuali, dar și generațiile tinere, în calitatea lor de utilizatori  de   standarde  viitori, să  conștientizeze necesitatea  respectării  dreptului de autor asupra standardelor, să asigure valorificarea acestui drept al organismului național de standardizare, să conștientizeze necesitatea corectării în cazul în care au admis încălcarea dreptului de autor asupra standardelor prin cumpărarea acestora.