Institutul de Standardizare din Moldova a delegat un reprezentant în componența unei delegații oficiale, care, în perioada 22-26 mai, întreprinde o vizită de studiu în Turcia, în cadrul Proiectului Abordarea crizei energetice în Republica Moldova, finanțat de UE și implementat de PNUD Moldova.

Vizita urmărește scopul de a permite instituțiilor beneficiare din Republica Moldova să cunoască instalațiile utilizate pentru testarea ERP-urilor, pentru cerințele de proiectare ecologică și etichetare energetică în laboratoare complet echipate.

De asemenea, delegației moldovenești i s-au oferit oportunități de a se familiariza cu procesele de testare necesare și investițiile de laborator iminente modernizării infrastructurii de evaluare a conformității într-o țară candidată la UE.